Personalitatea ca subiect
Celula unui organism se schimba prin regenerare la fiecare sase saptamani. Singurele celule care raman sant acele ale tesutului nervos. Acesta e rolul sistemului nervos: de a pastra continuitatea unui organism. El face legatura intre toate tesuturile, intre functionarea tuturor viscerelor, el totalizeaza si prin aceasta asigura echilibrul ansamblului. Sistemul nervos e oarecum termometrul sensibil al tuturor modificarilor fiziologice si de aceea e si baza unitatii functionale. Ecourile pe care sondajele sale din toate regiunile corpului asezate in constiinta, dau nastere unui sentiment vital propriu, unui sentiment de specificitate, de proprietate fizica, sentimentul cenesteziei.
Iata de ce ne-a fost necesara aceasta mica introducere biologica. Notiunea de personalitate isi trage origina din viata obscura a functionarii organice, din unitatea fiziologica a acestui organism. Cenestezia nu este altceva decat reflexul asupra sistemului nervos al totalitatii proceselor fiziologice dintr-un anume organism. Si vom vedea mai departe ca, desi cenestezia nu joaca rolul exclusiv pe care il atribuiau. vechii psihologi in formarea personalitatii, totusi ea constitue un factor serios in acest proces genetic. Cultura contemporana opune, de foarte multe ori, individul societatii, ca doua notiuni contradictorii una alteia, ca doua forte in vesnic conflict. Acest proces e o mostenire a individualismului sec XVIII, o mostenire ramasa mai ales de la Rousseau si. De la contractualismul sau. Se stie ca el punea realitatea individului inaintea societatii si ca istoriceste deriva societatea din vointa catorva'indivizi de a se uni intre ei in grup social.



Cercetarile etnografice si sociologice ne arata astazi cu destula claritate ca individul e posterior societatii Acesta nu e decat o simpla inventie sociala. Societatea produce indivizii prin diferentiare si nu indivizii compun societatea prin sinteza. Colectivitatea este cadrul si realitatea din care se desprinde in evolutia istoria si notiunea de individ. Iata de ce consideratiile de ordin sociologic care vor urma sunt absolut indispensabile unei anchete psihologice referitoare la formatia ideii de personalitate. Aceasta idee se formeaza interior, in constiinta. Nu e mai putin adevarat insa, ca ea se suprapune deasupra unei realitati biologice unitatea functionala studiata mai sus si isi culege elementele din realitatea sociala exterioara unde se formeaza ca o categorie a vietii colective notiunea de individ. Dar , aceasta se intampla destul de tarziu. Societatile primitive, sunt, dupa expresia lui Vidai dela Blache, ca niste nebuloase umane in care nu s-a produs inca nici un nucleu de condensare.
Aspectul lor e o similitudine perfecta, iar functionarea lor corespunde unui desavarsit conformism. Toti membrii componenti n-au decat individualitate organica incolo cu totii cred in mod uniform in aceleasi valori, respecta cu sfintenie aceleasi datine, sunt supusi unei religii colective bazata mai ales pe interdictii (tabu). Nici o diferentiere de clase, de putere, de avere comunism complect. Solidaritatea, legatura sociala in aceasta faza e bazata pe asemanarea membrilor intre ei, pe atractia de afinitate, pe ceea ce numeste Giddings, «constiinta de speta comuna». Astfel de grupuri sunt efectele mecanice ale unor forte conservatoare ca ereditatea sau imitatia, ambele excluzand variatia de orice fel.




Comprimarea sociala e asa de mare incat realitatea individului e nula, strivita complect de apasarea exterioara. Intr-un studiu, publicat acum 27 de ani, care daca ar fi fost tradus in limbile europene, ar fi insemnat, desigur, o lucrare clasica a sociologiei moderne, precursoare a sistemului durkheimist, d-1 C. Stere ajunge la aceste concluzii:
«Adevarul este ca in societatile primitive nu exista individualitate, cum o intelegem noi astazi. Sub apasarea selectiunei naturale si a luptei pentru trai, automatismul psihic — imitativitatea si suggestibilitatea, — produc niste grupari sociale de un caracter gregarul puternic pronuntat, in care fiecare individ nu e decat copia celuilalt. .
Ceea ce domina intr-un asemenea mediu ca o valoare absoluta e religia. In aceasta se gasesc inglobate dreptul, economia, arta, morala: religia tine loc de tot. Dar si aceasta e de natura impersonala. Cea mai primitiva religie, cum a dovedit-o Durkheim, e totemismul, religie fara divinitate, fara personificare deci, bazata numai pe adoratia unor forte impersonale. Exista, pentru primitivi, o energie universala, un principiu eficace care poate savarsi orice, in orice moment. E ceea ce numesc australienii «mana», fluid de forta fecunda care poate savarsi orice minune, de indata ce se incorporeaza in cineva.



Forta aceasta,, nu e inca diferentiata in forme specifice sau IQ personificari divine. Ea curge acum peste tot si printr-o simpla incantatiune magica, se poate pune in contact cu ea. «Nu obiecte sau fiinte determinate contin in ele notiunea de sacru ci puteri nedefinite, forte anonime mai mult ori mai putin numeroase, cateodata contopite intr-o unitate a carei impersonalitate e strict comparabila cu aceia a fortelor fizice carora stiintele naturei le studiaza «manifestatiile» .
Astfel, daca nici religia care e singura realitate sufleteasca a primitivului nu e inca diferentiala in elemente specifice, cu atat mai putin poate fi vorba de constiinta lui de sine. Cunostiinta sa irsasi e tot de natura sociala. Ei isi ia de-a gata judecatile din mediul social exterior. Cum s-a zis, gandeste prin reprezentari colective, reprezentari, generale, comune intregului grup si care se impun individului din afara, cu un fel de putere de constrangere exterioara, subordonand viata mentala a individului la aceea a colectivitatii. In aceste societati «constiinta individuala a fiecarui membru ramane strans legata de constiinta sociala. Ea nu se degaja in mod net si nici nu se opune mediului: ceea ce domina in ea e sentimentul de participatie. Abia mai tarziu, cand individul are o constiinta clara de el insusi cand se distinge formal de grupul de care se
Simte legat numai atunci fiintele si obiectele exterioare incep sa-i apara animate de suflete individuale.




Dapa cum ne asigura Levy Bruhl, perceptia primitivului nu poate discerne sau analiza realitatea exterioara in aspectele ei specifice caracteristice. Reprezentarea i se impune global: obiectele participa unele la altele. Mulajul general al imaginilor e oferit de-a gata, din afara, de catre societate. Dar acolo unde nu se pot percepe deosebiri specifice, unde perceptiunea nu prinde particularul din lucruri, notiunea de individ nu se poate forma din ea. Dapa cum se vede, teoria cunoasteri primitive se opune. De aceia animismul, mentalitate religioasa care pune in fiecare obiect un suflet, apare mai tarziu, cand se formeaza si idei a de suflet individual Religia totemica, cea mai primitiva e impersonala: ea pleaca dela un continuam de forte vitale comune naturii ca si omului. Acest continuum de''forte nediferentiate, anterior oricarui proces de individualizare il gasim la populatiile din Australia, America de Nord, Malezia etc
Conformismul e asa de definitiv si cunostinta asa de colectiva, incat individul se poate zice ca nu exista decat biologic, ca o simpla unitate fiziologica. Nici o licarire de ordin sufletesc care sa-i spuna ca e independent. .In aceasta faza nici numele personal nu e cunoscut. Membrul unui clan poarta numele comun al clanului, acel nomen geniilicium pe care-l purtau si mai tarziu membrii gintei latine. In clanurile totemice in loc de, nume, membrul clanului poarta semnul totemului comun tuturor. Individualizarea formala prin nume nu exista astfel.
Pentru toate infractiunile comise pedeapsa porneste dela clanul intreg: lapidarea ori sfasierea. Responsabilitate personala nu exista insa cum a aratat-o P. Fauconnet. Daca cineva e pedepsit e ca sa se gaseasca un tap ispasitor necesar calmarii grupului. O crima produce o panica care irebueste potolita.




Atunci se gaseste cineva care ispaseste pacatul. Dar aceasta nu trebue sa fie in mod necesar autorul crimei: poate fi oricine. Vina, iesita din conceptia unei constiinte subiective neexistand, se condamna si pedepsesc mortii, animalele, copii etc, agenti care nu pot avea intentie, deci responsabilitate individuala. Actul si agentul nu corespund in aceste societati. Abia mai tarziu se stabileste, odata eu ideea de individ si responsabilitatea subiectiva a celui care a comis cu intentie o crima.
Pedeapsa e si ea colectiva: daca criminalul e exterior clanului atunci tot clanul e solidar la razbunare. Mai tarziu cand clanul, se transforma in familii, acest obicei devine «vendetta».
Viata economica e comunitara. Productia e colectiva. Nu exista schimb comercial, nu exista deci nici contract sau altfel de tranzactie. Regimul juridic e statutar, nu contractual. Libera intelegere comerciala apare cu mult mai tarziu.
Ne-am putea intreba insa daca in astfel de societati nu exista totusi un inceput de viata politica, adica daca membri ai clanului, mai puternici ori mai influenti, nu exercita o dominatie asupra grupului. Acestia ar putea deveni atunci suprapusi; deosibiti prin situatia lor de destin si de viata.

< Anterior		Următor >