S-a demonstrat ca in fata mortii se petrece o rememorare subita si retrospectiva a vietii intregi. Este ceea ce numeste Egger: «le moi des mourants». Dar in momentul mortii muribundul e asistat de preot. Acesta il indeamna sa-1 comunice momentele grele din viata, sa scufunde intr-insul si sa-i impartaseasca gandurile vinovate, intentiile josnice, nesatisfacute. Preotul devine astfel, (cu mult inaintea lui Freud) un psihanalist.
Mai tarziu cand religia a slabit sau a disparut, obiceiul propriei analize s-a facut dintr-un punct de vedere strict moral. Justificarea fata de noi insine impacarea cu propria sa constiinta au mentinut autoobservatia. chiar si dupa ce a disparut religia. Mai pe urma acelasi cbicei a satisfacut o simpla curiozitate si cu aceasta a inceput introspectia stiintifica, a carei radacini insa se gasesc in spovedania religioasa.
In ce priveste cel de al doilea aspect al conduitei, psihologice, observatia externa, a celorlalti oameni, ea isi datoreste aparitia altor imprejurari. Mi se pare ca. ea s-a format in viata de curte, de saloane, in special in acelea din Franta in sec. XVII. Ca sa ne preocupe gesturile, apucaturile, intentiile altcuiva trebuie sa avem timpul de a le pandi, de a le observa, trebuie adica sa avem vreme destula de pierdut. Numai intr-o societate care n-are nimic esential de facut, care petrece, care isi pierde vremea in conversatii de salon, in viata usoara, placuta, in viata de lene agreabila, poate aparea o altfel de preocupare. Acest lucru nu se poate intampla unui om activ, cu griji, cu treburi absorbante.
O asemenea indeletnicire apare tocmai cand nobletea franceza isi paraseste misiunea ei sociala, dezerteaza pamanturile si castelele din provincie, ca sa se aseze sub Ludovic XlV-lea la Versailles, constituind o curte parazitara, de intrigi, de emulatie, de linguseala fata de monarh.

Se naste atunci intr-un asemenea mediu un fel de mahalagism, superior celui vulgar intr-atat intrucat isi aliaza cateodata pe langa comentarii josnice si unele cu caracter ceva mai larg, mai filozofic, un mahalagism generalizant care isi intinde observatiile de la un anume domn, pana la .omul in sine, pana la facultati eterne omenesti.
Judecam adesea cu severitate mahalagismul. Intr-o anumita privinta insa, cand e ceva mai elegant si facut de oameni de spirit, el poate duce direct la psihologie, adica este una din sursele directe ale acesteia.
Cei mai bogat repertoriu de documentatie psihologica vie si directa ne-o ofera «Memoriile» ducelui de Saint-Simon. Recititi aceasta enciclopedie psihologica: veti gasi intr-insa alaturi de atatea trasaturi eterne ale sufletului omenesc, nenumarate indiscretii, comentarii interesante, intrigi, colportari, adica tocmai ceea ce caracterizeaza astazi spiritul unei cucoane de suburbie. Mahalagism se gaseste oriunde este un cerc social restrans in care toti membrii se cunosc, se vad zilnic, isi descopar defecte ascunse se pandesc si se descriu unii pe altii. Fie ca mediul social e Tatara si dealul Spirei, fie ca e Faubourg Saint Germain ori Saint- Honore, daca grupul e mic, colportajul si denigrarea incepe. Fireste mai mult ori mai putin artistic, mai mult ori mai putin spiritual. O astfel de societate protejata de lene si insufletita de emulatie si intriga , se gasea la curtea lui Ludovic al XTV-lea si Ludovic XV-lea

E caracteristic cum singurul discipol al lui Saint-Siinon, Marcel Proust si-a petrecut viata sa de snob monden intr-o lume foarte asemanatoare aceleia pe care a descris-o Saint-Simon, in aristrocratia din Faubourg Sunt-Germain. Saint-Simon avea mai multe motive decat oricine sa fie amarat, acrit: era ratat (deci invidios) in societatea in care traia. Partisan al feudalismului local distrus da Richelieu, traia la curte in dizgratie, antipatizat de rege tocmai fiindca in loc sa se linguseasca, sustine a drepturile feudalismului. Era pe langa acestea extrem de ambitios si avea si un deosebit spirit de aversiune contra noilor nobili trandavi si fara demnitate. Era firesc astfel sa aiba contra lui diferitele secte, grupuri sl grupulete, stranse in jurul unui tiran mai mic ori mai mare, cum era «La cabale» a marelui Dauphin, ceeea ce se chema «Le monde de Meudon» «Les Batarde» (comte de Toulouse, duc de Maine) etc
Intre toate acestea domnia un spirit de gasca extrem de sever pentru defectele celorlalti. Saint-Simon ii avea pe toti contra lui. Cum era vanitos, rautacios si inteligent se intelege ca ne-a lasat cele mai adanci picturi ale caracterului omenesc. Desigur adesea se cobora pana la josnicii ori simple desertaciuni.
Iata ce spunea despre el insusi Ludovic XIV- lea : «Mr. de Saint-Simon ne s'occupe que de rangs et de faire le proces a tout le monde».
Daca rautatea lui Saint-Simon este notorie cand este vorba de oameni din aceiasi clasa cu el, cand este vorba de burghezi, atunci el se coboara la amanuntele unei adevarate psihologii de mahala.

Iata ce scrie despre Voltaire: «Arouet, dit Voltaire, fils d'un notaire qui Fa ete de mon pere et de moi, fat exile et envoye a 'Talie pour des vers satiriques fort impudents. Je ne m'amuserais pas a marquer une si pe ti te bagatelle, si ce meme Arouet dovenu grand poete et academicien, sous le nom de Voltaire, n'etait devenu une sorte de personnage dans la republique des lettres et une maniere d'important dans un certain monde... Ii efcait fils du notaire de feu mon pere que j'ai vu bien des fois lui apporter des actes a signer. II n'avait jamais pu rien faire de ce fils libertin, dont la libertinage a fait enfin la fortune sons le nom de Voltaire, qu'il a pris pour deguiser le sien». Iata o serie de detalii perfect indiferente unui spirit modern, egalitar si fara preocuparea psihologica. Le-am citat insa, ca sa se vada ca observatia psihologiei altuia e foarte inrudita cu mahalagismul spiritual.
Mai adaugati la toate acestea nevoia foarte explicabila omului care traeste la aceasta curte sa afle ce se ascunde in dosul etichetei severe, care e realitatea ascunsa de aparentele regulilor ipocrite de savoir vivre. De aici ipoteze asupra sufletului omenesc si a legilor sale pentru a descoperi in dosul conventiilor si ipocriziei adevaratul fond al structurii psihice.
Cand nu apare ca o problema de scrutare religioasa a constiintei, Psihologia se infatiseaza ca o anumita mentalitate de clasa, ca sportul spiritual al clasei superioare , trandave, speculand asupra propriilor ei slabiciuni de caracter. Moralismul, cum se chiama aceasta perioada a psihologiei, e o indeletnicire subtila, o disciplina de finete, o practica de lux inca departe de viata profunda a societatii intregi.

Cu timpul viata va intrebuinta stiinta psihica utilizand-o la scopuri mai serioase decat la descrierea sau revelarea catorva trasaturi exceptionale ale sufletului omenesc.
Acordul sistematic si total al Psihologiei cu viata s-a facut prin aplicatiile acestei discipline la cele mai importante probleme practice. Luxul monopolizant a incetat, ca sa faca loc unui bun confort comun. Fiindca inconvenientele examinate mal sus nu sant constitutive; conduitei psihologice. Ele sant simple exagerari sau insuficiente care pot fi inlaturate. De pilda, daca e adevarat ca cunoasterea mentalitatii adversarului ne moae adesea spiritul de actiune, e tot asa de adevarat ca reprezentarea sufletului adversarului constitue o necesitate indispensabila in lupta, pentru existenta. Azi cand conflictul nu mai e brutal, facut din lovituri fizice, cand lupta e pur psihica, cunoasterea exacta a realitatii sufletesti a celuilalt nu mai poate fi neglijata.
La fel cu propria noastra cunoastere. Nu e nevoie sa-ajungem la proportiile unul A miei. A avea insa informatii precise asupra posibilitatilor, aptitudinilor puterilor noastre proprii, insemnam intrucatva a realiza anticul «cunoaste-te pe tine insuti». Victimele bovarismului adica a aptitudine! de a ne inchipui altfel decat santem, se pot observa zilnic in jurul nostru.
Dar Psihologia a putut capata in ultimul timp, aplicari si mai precise. Din contactul ei cu viata a iesit o noua stiinta : Psihotehnica, care se ocupa cu rezolvarea prin psihologie a celor mai importante probleme ale vietii.

< Anterior		Următor >