Ratiunea sau judecata este o operatie mintala autonoma si independenta. In esenta ei ea e paralela cu imaginea si senzatia si nu cauzata sau cladita pe aceasta. Ea nu se formeaza pe trepte ierarhice ale caror ultima forma este, ci e primordial existenta in viata sufleteasca, ca si celelalte functiuni. Acestea erau concluziile la care, putin cam timid, ajungea Marbe in anul 1901. Dapa el cercetarile s-au precizat si s-au mai inmultit, incepand cu H. Watt, continuand cu August Messer si terminand cu Karl Buhler, avem toata dezvoltarea evolutiva a problemei.
Cercetarile lui H. Watt au fost efectuate la institutul de psihologie experimentala din Wurzburg in vara anului 1902.
Ele erau de o simplicitate, care permitea foarte usor controlul oricui. Watt e primul care ne-a dat experiente organizate asupra psichologiei gandirii.
Ele constau din pronuntarea unui cuvant inductor, de obicei un substantiv, la care subiectul era invitat sa gaseasca:
1. O notiune subordonata; 2. Una supraordonata; 3. Sa gaseasca lotul din care substantivul dat e o parte; 4. O notiune coordonata; 5. Sa gaseasca o alta parte raportandu-se la un lot comun. La darea raspunsurilor, Watt a observat, ca subiectul trecea prin urmatoarele faze:
a) Preparatia subiectului constand dintr-o adaptare generala a organismului, privirea indreptata catre experimentator, o stare de asteptare, de concentratie etc. b) Aparitia cuvantului inductor, c) Cautarea raspunsului, care uneori, mai ales in cazurile de asocieri automate poate lipsi; d) Darea raspunsului insusi, care se face uneori cu elemente reprezentative, alteori fara ele.

In descrierea fazelor gandirii se poate observa in experientele lui Watt, ca si in acelea ale lui Marbe, ca elementul comun orcarei judecati, e o stare de pregatire, pe care el o numeste intentie.
In aceasta sta, dupa el, fundamentul gandirii, nu cum se credea inainte, in imagine ori in senzatie. In ce priveste legatura gandirii cu imaginea, Watt a capatat urmatoarele rezultate analoage oarecum cu acelea ale lui Binet:
a) Raspunsuri facute cu ajutorul unei reprezentari;
b) Raspunsuri facute cu fragmente de imagini si corectate de imagini verbale si in fine;
c) Raspunsuri facute fara ajutorul niciunei imagini. Categoria a treia de raspunsuri a fost cea mai frecventa.
Inca din aceste experiente se putea vedea, cum imaginea si gandirea au drumuri si functiuni deosebite. Din cercetarile de mai tarziu se vor evidentia si mai bine aceste constatari. Watt a fost continuat de Aug. Mosaer, care si-a intins experientele si la cazuri mai complexe de gandire. Acesta nu numai ca stabilea legaturi intre cuvinte, dar chiar incerca si legaturi de rationamente intre ele. Experientele s-au facut tot la Wiirzburg si printre subiectele de experienta erau si profesorii E. Diirr si O. Kiilpe. Probele erau: 1. Sa se gaseasca un obiect subordonat cuvantului inductor si sa se stabileasca o legatura intre ele. De ex. la cuvantul catedrala, subiectul raspundea, gandindu-se la catedrala din Wiirzburg: stil rococo.

2. Sa se stabileasca un raport logic intre doua cuvinte inductoare. De ex,: pozitivism — empirism; raspunsul era: «notiuni care .se intretaie». .
3. Sa se pronunte o judecata de preferinta asupra persoanelor,lucrurilor sau starilor desemnate de cuvantul inductor. La. cuvantul cafea, subiectul raspundea ceai, la roze — violette.
4. Sa se stabileasca un raport intre doua cuvinte evocate de cuvintele inductoare: De ex.: biserica—religie. Rasp.: «prima e subordonata celei de a doua».
5.. Sa se stabileasca un raport intre doua personalitati indicate de cuvintele inductoare: Platon — Aristotel. Rasp.: Acelas raport intre Kant si Comte.
6. Sa se pronunte o judecata asupra unui substantiv sau unui adjectiv luand singur o pozitie in aceasta privinta. De ex.: Mietszehe — sistematic. Gasim si alte experiente inca mai complicate. De pilda: sa se pronunte o judecata asupra frazei: «Problema moralitatii e ea o problema etica? Rasp.: Da.
7. Sa se raspunda prin unul sau mai multe cuvinte la prezentarea unei imagini, de exemplu o sculptura arhaica reprezentand pe Adam si Eva. Rasp.: Arta asiriana.
Asupra mecanismului gandirii,concluziile lui Messer merg in acelas sens ca ale lui Marbe si Watt, Si el ca si ceilalti doi gaseste, ca ceiace e caracteristic la un act de gandire e intentia, actul de pregatire montarea gandirii, pe care el o numeste: «Einstellung des Organismus» si care consta dintr-o sugestie generala de a asculta si raspunde logic, in plus, de a avea directia
speciala imediata de chestiune.

Aceasta montare se capata prin educatie. Copilul incepe prin a coordona raspunsul ia chestiune, pe urma se obisnuieste si efectueaza acest proces instructiv. Iata deci fundamentul gandirii gasit in aceasta «Einsteliung» si nu in" datele imaginative si, senzoriale. In ce priveste legatura gandirii cu imaginea, Messer stabileste si el existenta unor stari de constiinta lipsite de imagini. Asa numitele «Bewussteinlagen». El le imparte in doua categorii: a) Stari care corespund la un cuvant care scapa, nu poate fi prins, dar care pot fi inlocuite printr-o descriere; b) Stari cari nu corespund ni ci unui cuvant, dar pot fi descrise putin.
Si unele si altele pot fi exprimate sub forma de afirmatie, de intrebare sau de dorinta.
Din prima categorie, subiectul nu gaseste cuvantul sau imaginea trebuincioasa si raspunde printr-o afirmatie, vaga «nu-l stiu, dar stiu ca are un sinomim», sau printr-o intrebare: «Nu e un om celebru»? sau infine printr-o dorinta: «Ah! daca as sti cel putin lucrurile ce-1 inconjoara»!
Astfel din experientele lui Messer se poate vedea mai explicit, decat din acelea ale inaintasilor sai, ca gandirea nu e in mod necesar legata de cuvant sau imagine si ca adeseori se efectuiaza fara concursul acestora. Concluziunile sale generale asupra gandirii sunt urmatoarele:
«Gandirea se dezvolta in doua feluri: printr-un prim proces, numit «Entfaitung» si printr-un al doilea numit «Beziehung». Primul proces se desfasura intre fenomene de acelas fel, al doilea intre fenomene diferite. In ce priveste chestiunea, daca exista in aceste legaturi un raport cauzal, trebue s-o lasam pe seama metafizicii.

Ea nu poate fi rezolvata decat cu reflexele acesteia, iar psihologia o va lasa provizoriu fara raspuns. Reflexiile metafizice ne conduc la concluzia, ca legatura cauzala nu se afla in sfera fenomenelor constiente, ci intr-aceea a fenomenelor cu baza inconstienta.
Cele mai perfectionate si mai fecunde in rezultate experiente sunt insa acelea facute de catre Karl Biihler. Subiectele erau tot persoane culte, astfel li se putea pune orice fel de intrebari. De aceea si intrebarile puse au fost din cele mai grele. De ex.: «Stiti Dumneavoastra ce intelege R. Euken prin aperceptie mondiala» sau «putem noi prinde esenta propriei noastre gandiri»? etc.
Alteori Biihler afirma o judecata si intreba subiectul ce sunt. De ex.: A gandi e un lucru asa de greu, incat multi prefera sa judece. Raspunsul cu autodescrierea procesului mental ai subiectului era: Stiam de la inceput despre ce e vorba, insa termenii intai imi scapau. Pentru a-i prinde repetam ceea ce spuseseti si odata ajunsi la scop raspundeam «da». Raspunsul cuprindea acum constinta unui raport, care putea fi formulat in urmatorii termeni: a judeca inseamna aici a pronunta orice afirmatie, numai ca sa scap de chestiune; pe cand a gandi inseamna a face un efort logic. Afara de cuvintele auzite si repetate, nicio urma de reprezentare in minte». Alt exemplu: «A da fiecaruia al sau ar fi sa doresti justitia si sa creezi haosul».

Următor >