Despre constiinta
Clasele si castele sociale precum si societati mai mici apar in sanul uneia mai mari. Faramitarea nu se opreste insa la crearea de societati mai mici; ea merge pana la morcelarea acestora in celule si mai intime, pana la aparitia individului.
In acelasi timp solidaritatea se transforma si ea. Nu mai asistam la o solidaritate bazata pe asemanare, ci la una, bazata pe deosebirea dintre indivizi. Neputand face in acelasi timp toate functiile sociale, fiecare individ are nevoe de celalalt care il complecteaza, schimbandu-si recipoc serviciile, cooperand la mediul social, fiecare cu contributia sa speciala. Astfel se afirma si progresul individualitatii. Cu ea incepe concurenta economica, angajarea contractuala intre indivizi, se inlocuieste regimul «statutului» obligatoriu cu regimul liberei contractari. Astfel se afirma, mai ales, constiinta individuala, Fiecare se simte altul, se desrobeste de reprezentarile colective ca sa gandeasca singur, capata o constiinta pe care o, comunica celorlalti prin mijlocul limbajului, imbogatit si el de diferitele aporturi personale.
Eul si constiinta merg «pari passu» cu dezvoltarea si evolutia societatii. Nu exista constiinta in faza reprezentarilor colective, cand individul primeste totul de la societate, cand analiza nu intervine inca ca sa diferentieze perceptia globala pe care o are despre fenomene. Mentalitatea primitiva cunoaste contradictia., si simultaneitatea, totul «participa la tot» intr-un conglomerat confuz si obscur, cum a aratat-o Levy Briihl. Constiinta nu apare decatodata cu sentimentul eului si atunci cand apare, introduce si analiza in datele perceptiei, ordonandu-le intre ele.
Ca si eul, constiinta nu e posibila decat in societati mai inaintate, cand individul e diferentiat de restul colectivitatii, si isi compara, prin contrast, conduita lui cu a celorlalti membri ai grupului. Atunci abia se reprezinta lui insusi ca un anumit individ, eu anumite aptitudini si caractere, cautand sa se defineasca si sa se inteleaga prin raport cu altii. Societatile primitive se pot multumi insa si cu inconstientul membrilor. Comunicatia sociala nu e intensa si fiindca indivizii nu inventa nimic nou, n-au ce sa-si impartaseasca.



Constiinta e functia obiectiva, care ne exprima exterior, ne pune in relatie cu altii. De ea e legat in primul rand limbajul. O stare sufleteasca care nu poate fi vorbita, exprimata prin cuvinte, e inconstienta.
Auzim adeseori spunandu-se in jurul nostru : «simt cutare lucru, dar nu pot sa-1 exprim». Aceasta inseamna ca cei ace e inexprimabil, deci comunicabil in mod sociali e sub constiinta.
Psihologul Baiu a spus demult inca ca «penser, c'est se re ten ir de parler et d'agir». E tot asa de adevarat ca: «ne exprimam noua insine, in mod interior, manifestatiile activitatii noastre constiente in acelasi mod in care IA traducem altora, in mod obiectiv, prin cuvant. Ni se pare ca acest limbaj interior e perfect adequat si aderent gandirii noastre. Cand ajungem sa
desfasuram in noi aceasta actiune si acest limbaj virtual ni se pare ca a devenit stapani pe continutul constiintii, noastre. Orice analiza psihologica, e, intr-un anumit sens, o analiza verbala. Acelasi autor scrie in alta parte; «Pentru ca sa ma intelegeti cand vorbesc de durerile, de bucuriile, de tristetele mele, de evenimentele cele mai intime ale vietii mele, trebuie ca limbajul sa fi degajat ceea ce e comun intre starile dumneavoastra de constiinta si ale mele, ca sa ma inteleg in acelasi timp cu dumneavoastra, trebuie un fel de constiinta comuna in care constiintele individuale se intalnesc si se regasesc. In consecinta, functia limbajului, e de a obiectiva si de a universaliza faptele constiintei intime, dupa cum functia notiunii de spatiu e de a obiectiva si universaliza lumea reprezentarilor noastre.




Astfel ceea ce este propriu constiintei normale e de a se des volta dupa legile pe care i le-a indicat limbajul, constiinta normala isi apare ei insasi ca constiinta clara si constiinta clara e aceia in care ne vorbim noua si altora continutul gandirii.
Inconstientul insa e strans legat de persoana noastra, n-are nimic social in el, nu se poate exprima prin vreun limbaj interior oarecare. Intr-adevar, daca exista ceva care e absolut independent de influenta mediului colectiv, apoi e constitutia, noastra fiziologica, specificitatea biologica a organismului nostru, structura organica cu particularitatile functiilor care o compun. Sentimentul acesta vital al particularitatii organice, ni-1 da cenestezia. Am vazut insa, ca forma psihica a acesteia si a tot ce e filozofic, animalic in noi, e inconstientul. Daca nu poate modifica ceva comunitatea sociala, apoi aceasta e tocmai organismul nostru, obstacol ireductibil la orice asimilare sociala. Colectivitatea nu poate sa influenteze nici secretiile noastre interne, nici felul special al circulatiei sau al digestiei.
Afara de aceasta, cenestezia nu-si poate vorbi ei insasi, nu se poate lamuri ori comunica prin vorba.
Tot ce e psihic e mai mult ori mai putin sensibil la influenta sociala; iot ce e fiziologic & refractar acestei influente. De aceea inconstientul, mai aproape de animalitate, simbolizeaza ceea ce e specific in noi, iar constiinta ceea ce e social si comun.
O multime de probe auxiliare se pot invoca in favoarea acestor constatari. Le vom culege din psihiatrie. Sunt vreo zece ani de cand Ch. Blondei, a aratat ca ceea ce dispare odata cu constiinta, in cazul bolilor nervoase, e complexul sentimentelor sociale. Dementul si intr-o masura oarecare inconstientul, sant fiinte antisociale. E de ajuns ca constiinta sa piara ca urmare a unei nevroze, pentru ca recunostinta, simpatia, dragostea sa dispara si ele. Nevropatul e un egoist care nu traeste decat pentru el. El pierde imediat tot sistemul de reprezentari si de expresii care-1 pun in comunicatii cu semenii sai. Cand un om e cazut in deplin inconstient, cand doarme de pilda, e evident ca nu comunica cu nimeni. Aceasta nu impiedica insa structura sa fiziologica individuala sa-si continue viata vegetativa. S-a sustinmt chiar, de catre unii psihiatri, Janet printre altii, ca nevrozele mai usoare, sant decat boli ale sentimentului social.




Nu e atat vorba de o leziune organica, cat despre o alterare a functiilor de adaptare la mediul social. Nu toti nevropatii sant lipsiti de logica. Din contra unii prezinta o exagerare rationalista, care stie sa grupeze totul in jurul unui sistem de obsesii. Si nevropatii judeca, insa judeca altfel decat majoritatea oamenilor. Ceiace e atins la ei e sentimentul acordului cu ceilalti membri ai societatii.
Lombrosq a sustinut pe vremuri cu oarecare dreptate, ca criminalii nu sant decat primitivi antisociali. Am vazut mai sus ca, pe masura ce societatile progreseaza si se diferentiaza, apare si constiinta individuala. Individul e legat de mediul sau in mod constient, printr'o serie de legaturi rationale, printr'o interdependenta bazata pe schimbul reciproc. Invers, in societatile primitive, legatura dintre membri e inconstienta, vointa individului aproape nula, totul vine dela societate, a carei influenta e predominanta asupra individului.
Psihiatria confirma de minune acest lucru. E o constatare unanim recunoscuta, ca deprimatii nervosi, a caror functie superioara de constiinta e restransa, pierd odata cu sentimentul social si propria lor individualitate. Ei se depersonalizeaza, au sentimentul ca actiunea lor e facuta de altii, ca nu le apartine. Ca un corolar al acestei boli de personalitate, apare in viata lor rolul imens al suggestiei. E proverbiala sugestivitatea nevropatilor. Vointa lor nu mai opune nici o rezistenta, tot ce li se sugereaza din afara e primit cu asentiment.

< Anterior		Următor >