Intai am avut un moment de reflexie si am fixat de suprafata inaintea mea, am avut ecoul cuvintelor auzite cu o accentuare particulara de la inceput pana la sfarsit, am avut tendinta de a da dreptate celor ce fusesera spuse ; pe urma deodata mi-am amintit de un pasaj din Spencer, relativ la critica altruismului, in care arata, ca aceasta nu-si ajunge niciodata scopul. Ca reprezentare n-am avut niciuna in afara de cuvantul Spencer.
Alt exemplu: «Nu printre criminali sunt oamenii cei mai rai ci printre aceia care n-au fost condamnati niciodata».
Raspuns: «La inceput amintiri relative la Domingo. Pe urma deodata gandirea urmatoare dezbracata de orice element reprezentativ; nu comit nici o crima aceia care sunt destul de abili, ca sa scape de cod. Acestia sunt adevaratii criminali. Nici o urma de reprezentare. Comparand gandirea cu imaginea Buhler gaseste ca e imposibil ca aceste elemente fragmentare, sporadice, accidentale sa fie fundamentul gandirii. Acest fundament trebue cautat in alta parte. Gandirea, dupa el, nu e nici o semiconstiinta de reprezentare, fiindca contine ceva clar si precis, nu e nici cum credeau neoherbartienii, Stendbal sau Lazarus, o condensare a imaginii. Pentru a arata ce e particular in gandire, el o analizeaza si gaseste ca trei caractere ii sunt esentiale:
1. Constiinta unei regule (Regelbewusstsein).
2. Constiinta unui raport (Beziehungsbewusstsein).
3. Constiinta unei dezvoltari (Intentionen).
Afara de aceste trei caractere restul este accesoriu. In special reprezentarea e cu totul independenta. Adesea gandirea si imaginea merg paralel, foarte des isi dau ajutor mutual, totusi nu se confunda niciodata. Acestea sunt incercarile experimentale facute la Wtirzburg pentru a lamuri caracteristica gandirii si a legaturei ei cu reprezentarile.

Toate au comun, tendinta de a arata ca intre gandire si imagine nu e un raport de legatura necesara, de conexiune indispensabila si inevitabila si ca deci o gandire dezbracata de reprezentari poate exista. Fiindca suntem la literatura psihologica germana, ca sa fim completi, trebue sa adaugam in aceasi ordine de idei pe logleianii Beno-Erdmann si Chr. Sigwart care inainte de cercetarile de la Wtirzburg aratasera pe cale logica, posibilitatea unei gandiri pure sau cum o numeste B, Erdmann Unformuliertes Denken.
Acestea sunt in liniile lor schematice faptele: astfel se prezinta materialul brut al ultimelor cercetari. Totusi se poate vedea ce departe suntem de concluziile lui Taine si ale scoalei asociationiste.
Dupa ce am expus obiectiv datele problemei in aceasta prima parte a studiului nostru, vom incerca in a doua parte: o cenzurare a materialului, stabilind limitarele necesare si pastrand intr-o sinteza unitara ceea ce poate ramane din aspectul actual al problemei. Vom incerca sa dam, daca ne va sta prin putinta si o explicare generala a fenomenului. In orice caz urmand de aproape directivele noilor tendinte, speram ca nu ne vom indeparta prea mult de atitudinea contimporanilor.

Nu vom critica ca Wundt exactitatea stiintifica a experientelor facute. In Biologie, ca in toate stiintele morale, elementul individual prepondereaza sl de aceea experienta nu are caracterul universal din stiintele exacte.
Experienta in psihologie n-are stiintific decat tendinta de a fi obiectiv, sfortarea catre o buna credinta stiintifica. De aceea, asupra metodei experientelor nu ne vom ocupa. In ce priveste fondul, trebue sa declaram inca de la inceput, ca credem in existenta unei gandiri fara imagini, considerate in generalitatea cazurilor. Experientele descrise mai sus, concluziile la cari au ajuns cercetatorii, ne sunt aproape suficiente ca argumentatie. Incontestabil totusi ca si logiceste, desocierea intre gandire si imagine si autonomia gandirei ne apare evidenta.
Se vorbeste de mult in Psihologie de existenta unui rationament inconstient. Se stie cazul unui Poincare cap gasea solutia problemelor cautate, pe neasteptate, atunci cand nici nu se gandea la rezolvarea lor.
Daca existenta unei gandiri, efectuata altfel decat prin ajutorul imaginilor, e posibila, de ce n-am admite ca exista o astfel de gandire la unele tipuri individuale, chiar sub forma rationamentului obisnuit Dar nu numai atat. Binet a dezvoltat teza existentei unui rationament in. perceptie. Se serveste acest rationament de Imagini? Desigur ca nu. Ar fi si. imposibil. Iata deci o a doua forma de rationament fara imagini.

De ce n-am admite ca exista cazuri in viata, in care suntem siliti sa efectuam, fie din economie, fie din cauza naturii individuale, astfel de rationamente, dezbracate de continutul lor imaginativ. Rationamentul este un fapt sufletesc cu legile lui proprii, facultatea de a avea imagini e un alt fenomen sufletesc» de asemenea cu caracterele lui proprii.
Daca am incerca o mica paralela intre aceste doua fenomene sufletesti, am vedea nu numai ca nu coincid, dar nici nu se aseamana, ci din contra iau cateodata pozitii antagoniste.
Imaginea are aproape intotdeauna un caracter local. Ea precizeaza un anume loc in spatiu sau un anume moment in timp. Functiunea ei e analitica, legata de atitudini si momente speciale. Nu poti vedea decat o singura si anume casa o singura si anume padure, un singur si anume om. Din contra, rationamentul e general. Mai presus de conditii, de loc si moment, el arata raporturile durabile. si existente pretudindeni. El e sintetic si imbratisaza un domeniu universal de fapt. Cum s-ar putea ca imaginea cu caracterul ei fragmentar si local sa serveasca drept baza rationamentului?
Dar nu numai atat. Pe cand imaginea se desfasura dupa o linie capricioasa, fara nici un principiu dirijor, legata doar de hazardul asociatiilor, gandirea urmeaza un drum unitar, luminat intodeauna de o finalitate conducatoare.
Ganditi-va la desfasurarea unui vis. Ce haos incoerent de imagini prabusite unele peste altele, mutilate, aici lente, aici precipitate, aruncate de o mana sovaitoare si incurcate intr-un labirint inextricabil de fire!

Ganditi-va acum la felul sistematic in care sunt imbinate elementele unui rationament, la ordinea prestabilita parca intr-un singur tipar — (Regtdbewdsstsein a lui Biihler) in care se succedeaza intreaga lui evolutie catre un punct luminos care e scopul directiv.
Poate exista vreun concurs, bazat pe afinitati mutuale, pe armonii de natura intre aceste fenomene psihologice? Desigur ca daca cateodata se impreuna, aceasta se intampla fie pe baza comunitatii de obiect, fie pe baza principiului ca toate actele sufletesti se influenteaza reciproc fie in fine ca una din ele, neputincioasa de a se dezvolta singura, apeleaza la ajutorul celeilalte. Incontestabil, ca intre gandire si imagine nu exista o legatura ceruta cu necesitate. Conexiunea dintre ele este rezultatul unei obisnuinte consacrat de timp, obisnuinta contractata din neputinta, rationamentului de a se satisface singur pe sine.
Dar daca admitem ca o gandire fara imagini exista, nu vom cadea in eroarea in care cad sustinatorii tezei contrare care sustin ca nu exista decat o gandire cu imagini. Desigur ca in toata atitudinea medie e cea adevarata. Nu exista numai gandire fara imagini dupa cum nu exista numai ganduri cu imagini adica exista si una si alta. Mai mult decat atata, gandirea fara imagini e un gen mai rar, conditionat de anume factori. Restul obisnuit al fenomenelor de gandire, e acela al gandirii cu imagini. Si aratand cele cateva cazuri si conditii pe care le credem capabile de a da o gandire fara imagini, vom limita implicit si rolul si extensiunea acestui fel de gandire in viata sufleteasca.
Dupa noi, gandirea fara imagini are loc numai in doua feluri de imprejurari: atunci cand natura momentului si continutul sufletesc e de asa natura incat o altfel de gandire nu este posibila si atunci cand temperamentul special al ganditorului o cere.