Cabinete psihologice Timisoara

In prezent tara noastra dispune de un numar mare de cabinete specializate in terapie psihologica, consultanta psihologica, consiliere si examinari psihologice. Celebrele cabinete psihologice Timisoara sunt cateva din aceste cabinete psihologice care  va pun la dispozitie solutii pentru problemele de orice natura. Aceste cabinete psihologice Timisoara va ofera o lista intreaga de servicii, precum: consiliere psihologica, terapie de cuplu, terapie individuala, terapie de grup, examinari psihologice, solutii prin terapie pentru probleme de comunicare, pentru probeleme de socializare, pentru diverse forme de tulburari de ordin psihologic, pentru dezechilibre emotionale si afective, pentru perosane care sufera de diverse fobii, atacuri de panica, depresii, anxietate si lista poate continua. Cunoscute ca fiind printre cele mai bune cabinete, aceste cabinete psihologice Timisoara au un numar mare de pacienti care, din fericire, este inca in continua crestere si dezvoltare. Aceste cabinete psihologice Timisoara au inregistrat rezultate pozitive in toate cazurile si problemele tratate prin metode eficient aplicate de catre specialistii din domeniu. Aceste cabinete psihologice Timisoara detin o echipa numeroasa de specialistii, echipa care poate fi usor caracterizata prin cuvintele profesionalism, devotament si daruire. In lista serviciilor psihologice pe care aceste cabinete psihologice Timisoara vi le ofera se numara si un numar mare de teste si examinari psihologice pentru copii. Prin intermediul acestor examinari parintii pot examina evolutia psihologica a copilului. In randurile care urmeaza va vom prezenta cateva etape ale acestor forme de examinare.

Un copil obosit, nu arată randamente satisfăcătoare. Copilul care s-a îmbolnăvit, este amînat de la examen. Sunt, totuşi, examinaţi copiii care suferă de o maladie cronică, întrucît aceasta reprezintă pentru ei o stare normală. Copilul flămînd, sau chiar sătul, răspunde variat la situaţiile de examen. De aceea, pentru copiii pînă la 18 luni, timpul cel mai potrivit pentru experimente este o oră după ce a fost hrănit. îar o oră înainte de hrană, examenul trebue evitat.
Dacă copilul este iritat de ceva, ţipă, sau are „toane", atunci trebue început cu temele cele mai uşoare. Temele care provoacă iritare, vor fi repetate. Sau, cum se întîmplă cu copiii de .3 ani, în cazuri de încăpăţînare (din pricina schimbării mediului etc), examenul se amină pentru o altă zi. Timpul cel mai potrivit pentru examen, în special pentru copiii pînă la doi ani, îl constitue orele de dimineaţă, cînd copilul este odihnit, într-o stare pozitivă de, trezire şi accesibil. In acest spaţiu de timp (dimineaţa), se alege cel mai potrivit moment: copilul să nu fie într-o stare negativă de trezire, să nu fie morocănos, să se ocupe de obiectele din jur sau de corpul său etc, aşadar momente cînd el este receptiv pentru probele examenului. Dacă momentul nu este favorabil, dacă nu se aşteaptă situaţiuni naturale din viaţa cotidiană a copilului, atunci o seamă de probe vor trebui întrerupte. Pentru copiii mai mari, numai în caz de nevoie se poate face examenul în orele de după amiază, respectîndu-se însă intervalul cuprins între terminarea mesii şi începerea probelor. La copiii peste doi ani, orele bune pentru examen sunt mai uşor de găsit, decît la copiii sub doi ani.
b) Problema duratei examenului, are o semnificaţie deosebită şi structura totală a subiectului este, aci, deseori, hotărîtoare.

La copiii mici, examenul.se face în grabă, întrucît momentele favorabile sunt scurte. Observarea sistematică şi prealabilă a fiecărui copil, arată experimentatorului durata normală a fiecărei probe, durată care să nu solicite pe copil peste obişnuinţele lui. Perioada de timp consacrată de copil jocului, pare să fie, după constatările enunţate de Bu Iiler şi Hetzer, o unitate de măsură: examenul durează jumătate din timpul mediu consacrat unui joc. Astfel:
1. pentru copiii pînă la 1 an, examenul durează între 10 — 20 minute ;
2. pentru copiii din al doilea an, examenul durează între 30—45 minute ;
3. pentru copiii mai mari de 2 ani, examenul durează una oră.
Durata poate fi scurtată printr-o îngrijită organizare a examenului. La copiii din primele 3 luni, de pildă, experimentatorul nu-şi mai notează rezultatele imediat după fiecare probă ceea ce ar prelungi durata , ci el cîştigă timp protocolînd totul la terminarea examenului, sau dictînd rezultatele unui asistent. La copiii mai mari, situaţia este mai puţin dificilă, întrucît sunt probe la care însuşi copilul pierde timp,, timp în care experimentatorul îşi poate nota cele necesare. Şi aci, însă, se poate cîştiga timp, dîndu-se una după alta acele probe care pretind un aceîaş material, sau, mai ales, o aceeaşi stare interioară; schimbarea interioară („Umstellung"), măreşte durata. Deasemenea, în special la testele de memorie, unde este vorba de un timp de latenţă, să nu fie dată o a doua probă de memorie decît după ce prima a fost complet lichidată.

7. Considerarea structurii specifice a subiectului.
Se accentuiază că structura specifică totală a subiectului, este aceea care indică experimentatorului ordinea probelor, introducerea de pauze, schimbarea situaţiilor de examen ş. a. m. d.. Experimentatorul nu are o formulă-standard de organizare, ci este liber să armonizeze situaţiile cu variatele reacţiuni ale copilului şi să aştepte momente mai favorabile, pentru  unele  teme.  După  cîtva timp,  experimentatorul  observă  care sunt dificultăţile pe care le întîmpină de la copil şi ştie cum să acţioneze. De asemenea, cum a mai fost deja amintit, chiar materialul de experimentare poate fi schimbat, după tendinţele şi înclinările copilului, dar respectîndu-se acele principii de uniformitate funcţională. Conduita experimentatorului este, de multe ori, dictată de comportamentul natural al copilului: experimentatorul este comunicativ cu copiii vioi şi rezervat cu acei mai retraşi. Aceasta, în vederea unei stabiliri eficace de contact social. Apoi, la prezentarea materialului, natura specifică a copilului se reliefează iarăşi: unui copil sfios, sau lent, pasiv, trebue să i se ofere cu insistenţă piesa de material respectivă şi să fie îndemnat la acţiune; pe cînd un copil vioi şi activ, te ajută, întrucît e suficient să aşezi lîngă dînsul piesa (jucăria) şi el acţionează prompt. Tot astfel, copiii mai mici cu mişcări lente, sau cu formule prea vii, prea bogate de mişcări, dau motiv de lungă aşteptare experimentatorului, sau, în cel din urmă caz, evidenţiază necesitatea repetării experimentului respectiv, sau chiar aî întregului examen.
Repetarea unui experiment, sau a seriei întregi, mai este necesară şi atunci cînd experimentatorul şi-a structurat impresia că randamentele proaste nu se datoresc structurii interioare, unei evoluţii insuficiente, ci mai mult lipsei de atenţie, împotrivirei faţă de teme, absenţei dorinţei de a lucra cum trebue ş. a. m. d.. Tot o caracteristică individuală şi diferenţiatoare, este şi oboseala. Un copil care, prin structura lui, oboseşte repede, nu va putea continua experimentele şi în asemenea cazuri, examenul şe cere întrerupt şi continuat a doua zi.

Aceste detalii pe care vi le-am oferit in randurile de mai sus sunt doar cateva informatii esentiale pe care trebuie sa le aveti in vedere cand va hotarati sa realizati o astfel de examinare psihologica a copilului.