Despre suflet
Marcel Proust mai ales ne arata greutatea de a prinde specificitatea personalitatii in variatia ei continua: «A n'impot quei moment que nous la considerions, notre ame totale n'a qu'une valeur presque fictive, rnaigie le nombreux bilan de ses richesses, car tantot Ies uns tantoties autres soat indisponibles, qu'il s'agisse d'ailleurs de richessses effectives aussi' bien: que de eelles de l'imagination. Car aux troubles de la memoire sont iiees Ies intermittencts du cceur. Cest sans doute l'existence de notre corps, semblable pour nous a une vase ou notre spiritualii e serait enclose, qui nous induit a supposer que tous nos biens interieurs, nos joies passees, tout.es nos douleurs sont perpetuellement en notre possesion... En tous cas si elies restent en nous c'est, la piu part du temps, dans un do mai ne inconnu ou. el Ies ne sont de nul service pour nous. Totusi pentru acelasi autor personalitatea exista. Caci, pentru ce, peste lacuna pe care o inscrie somnul, uitarea sau visul in cursul constiintei noastre, ne aducem aminte, in continuitate, tocmai de momentul de unde constiinta a fost intrerupta? Dupa conceptia aceasta moderna, complexitatea si variatia eului e insa rebela la orice unificare.


Ori de cate ori cautam sa-i gasim unitatea «ne lovim de necoordonarea actelor, sentimentelor, gandurilor noastre. La capatul unei introspectiuni oricat de aprofundate, nu gasim decat neputinta de a ne intelege. Nu ne ramane de conchis decat ca, personalitatea noastra astfel disociata nu e altceva decat neant ori haos. Cautam in zadar o constanta pe care sa putem funda propria noastra cunoastere, caci nu gasim decat variatie. Dorinta de a gasi aceasta constanta, de a atinge fondul real al eului nostru.
In fata acestei variatii fugitive a eului, cercetarea psihologica devine «un sismograf menit sa inregistreze zigzagurile eului». Iata o concluzie care indica perfect criza individualismului modern. Ceea ce e curios insa, ca acestei conceptii despre disolutia eului, ii corespunde un veritabil misticism al eului.




Astfel la alt grup de autori, citam ca cel mai reprezentativ pe filozoful german contele II. Keyserling, o anumita.stare de spirit mistica pledeaza pentru o depersonalizare totala. «Journalul de calatorie al unui filozof e opera unui spirit care pleaca. in jurul lumii sa-si improspateze senzatiile, de frica sa nu devie o personalitate, printr-o fixare locala in cadrul unei patrii ori al unei culturi unice.
Pentru o singura epoca, iata doua stari de spirit contradictorii. Pe de o parte exaltarea personalitatii prin cautarea originalitatii, pe de alta parte constatarea unei disolutii a eului intovarasita de pledoarii pentru o totala depersonalizare criza individualismului modern face astfel problema originei personalitatii, palpita si actuala.
Aceasta stare de spirit contradictorie ne arata foarte simplu ca ideile noastie relative la individ si individualitate sunt in stare de continua transformare. Urmele adevarului de ieri si inceputurile celor de maine le combat in prezent.
Studiul de fata isi propune sa arate care sunt etapele psihologice ale formatiei acestei idei. EI va pleca de la fazele cele mai. simple, cercetand pas cu pas complicatia pe care o constiinta mai complexa o aduce acestei forme psihice. Punctul de vedere genetic e, doar metoda acestei cercetari.
O asemenea stare sufleteasca se formeaza insa numai in societate. Dupa cum vom vedea «individul» este o aparitie tarzie, pe care societatile primitive cu baza de clan, nu o cunosc inca. Am introdus deci alaturi si inaintea observatiilor psihologice o intreaga serie de observatii sociologice.
Pe langa sociologie si psihologice, un studiu ai personalitatii proceda de la antecedente biologice. In domeniul acestei stiinte, se zaresc inceputurile oricarei idei de unitate organica, iar individualitatea psihica se altoieste direct pe cea fiziologica» Cu aceasta vom incepe deci
I. Conditii prealabile biologice si sociologice
Dedesubtul suprastructurii psihice inchegata in unitatea eului, se gaseste infrastructura fiziologica. inca de acum cateva decenii, de cand au inceput, cu Th. Ribot, primele cercetari asupra personalitatii s'a ridicat ca factor determinant al acesteia cenestezia, sentimentul total al functionarii viscerilor.




Fiecare individ are, fara indoiala o cenestezie specifica. Corelatul fiziologie al sentimentului vital este, unitatea functionala a organismului.
Realitatea psihica e altoita pe cea biologica. In natura acesteia din urma ea infige puternice radacini si-si extrage toata seva. Ia baza constiintei de eu trebuie pusa o alta constiinta de unitate, mai obscura, mai vaga, scapand in penumbra de lumina proiectata de constiinta. Notiunea biologica de «individ» precede azi ca o introducere orice formatie psihica a personalitatii. Neiudoielnic, «individul» e o realitate pe care biologia trebue sa o constate chiar de la cele mai inferioare organisme.
Natural la protozoare, la plastide, problema nu se pune inca. Identice intre ele, provenind din segmentarile succesive ale unei aceleiasi plastide, aceste organisme raman in afara de orice caracter diferential, nu pot constitui, una fata de alta, individualitati.


«Luati o lingura de untdelemn, scrie Le Dantec, si svarliti-o cu forta intr-o solutie sarata de aceeasi densitate : ea se va diviza intr-un numar anumit de mase sferice care vor avea fiecare, o dimensiune de echilibru propriu: se poate dupa aceea diviza mecanic una din aceste sfere, ea va da doua sfere de volum mai mic. Daca se mareste alcalinitatea apei se poate micsora dimensiunea maxima posibila pentru o picatura de untdelemn in echilibru, dnpa cum am vazut ca dimensiunea limita a plastidelor variaza cu conditiile mediului. E nevoie oare de a vorbi de individualitatea acestor picaturi de untdelemn?
E un lucru foarte fragil aceasta individualitate a picaturilor, care pot fi impartite mecanic in doua picaturi mai mici, avand aceleasi proprietati. De asemeni la plastice, care pot fi taiate in doua bucati egale, constituind, doua plastide mai mici cu aceleasi proprietati.




Caracterizarea individuala trebuie deci pastrata pentiu organisme mai complexe, Notiunea de individ presupune in mod logic un organism pluricelular, fiindca numai un asemenea organism nu poate suporta o diviziune a partilor sale componente, fara sa-si piarda viata. La metazoare, o taietura care ar separa partile corpului una de alta ar aduce, prin desfiintarea unitatii organice, moartea.
Astfel prima delimitare care trebue facuta este aceia dintre asociatie si individ. Din criteriile pe care le vom schita mai jos, se va putea vedea de ce o asociatie constituie tocmai contrariul notiunii de individ. Dar atunci pe ce baza putem stabili diferenta specifica a acestei definitii ? Vechea biologie credea ca poate fixa caracterul de individualitate al unui organism dupa aspectul sau morfologic. insusi Herbert Spencer in vestitele sale «Principii de Biologie» pleaca de la acest principiu.
Dar daca e adevarat ca unitatea fiziologica este, de multe ori, intovarasita de unitatea morfologica, nu e de loc legitim sa tragem concluzia unei identitati intre aceste doua aspecte. O simpla coincidenta cum se exprima E., Kabaud, nu justifica o asimilare de orice natura.

< Anterior		Următor >